Noul telefon cu clapetă de la Samsung te face să-ți dorești un asemenea smartphone

de: Alexandru Puiu
23 06. 2017

Nu vorbim foarte des de lansarea unui telefon cu clapetă, dar cei de la Samsung lansează ocazional un astfel de smartphone în Coreea de Sud.

La nivel global, foarte multe companii producătoare de gadgeturi optează pentru lansarea anumitor dispozitive doar în anumite piețe. De cele mai multe ori, astfel de gesturi sunt motivate de studii de piață amânunțite care confirmă reticența altor țări la respectivele produse. Un alt motiv ar putea fi inabilitatea unui producător de a crea suficient de multe aparate încât să satisfacă o cere semnificativă venită din mai multe teritorii într-un timp scurt. Acesta din urmă nu este însă cazul Samsung.

Un nou telefon cu clapetă a fost anunțat zilele trecute de Samsung în Coreea de Sud. Gadgetul ilustrat în imaginea de mai sus are o configurație de actualitate, un design atrăgător și este disponibil pentru achiziție în două culori, negru și roz. Singura sa problemă constă în faptul că s-ar putea să întâmpinați dificultăți în a pune mâna pe el în țara noastră, fără un efort semnificativ.

Intitulat Samsung Folder Flip 2, gadgetul de mai sus este foarte similar din punct de vedere vizual cu primul telefon cu clapetă din aceiași gamă. Diferența majoră constă în tastele un pic mai mari. În final, produsul pare să ne aducă aminte de bătrânul RAZR de la Motorola, iar acest detaliu poate fi suficient pentru a genera câteva achiziții de impuls.

Noul Samsung Folder Flip 2 rulează Android Nougat, are un display de 3,8 inci, iar în carcasă ascunde o combinație dintre un quad core tactat la 1,4 GHz, 2GB RAM și un acumulator de 1950mAh. În funcție de buget, telefonul poate fi achiziționat cu până la 256GB. Vor exista versiuni ale mobilului atât cu LTE, cât și cu 3G, pentru a funcționa în rețelele unui număr mare de operatori de telefonie. Prețul de achiziție este de aproximativ 230 de euro. Nu putem decât să sperăm că Samsung va decide la un moment dat să aducă și pe piața din Europa sau măcar din  SUA astfel de terminale.